Maya

- Maya? Maya! Nu, nu manca! MAYA! NU! NU MANCA! May... Prea tarziu.
Recunosc, am ajuns prea tarziu. Maya deja inghitise porcaria aceea. In incercarea mea zadarnica de-ai explica Mayei ca nu tot ce scapa fratemeu Gage pe jos e de mancare, Maya a inceput sa faca "Cah", dand semne ca se pregatea sa evacueze pe covorul cel nou tot continutul stomacului ei. Furios de-a dreptu, am insfacat copila si-am dus-o la baie, unde a vomitat in liniste. De retinut: Pune-l pe Gage, data viitoare cand mai da pe-acasa, sa-si stranga de pe jos lucrurile tentante pentru Maya. Mai aveam putin si fierbeam, avusesem o zi groaznica la lucru, unde si-asa eram prost platit, dar nu-mi permiteam mai mult decat sa injur in gand, aveam nevoie de bani sa o cresc pe Maya. Ce noroc pe capul meu! Devenisem tata la 16 ani, tatal meu ma renegase cu un an inainte, mama nu prea mai tinea legatura cu mine, iar Gage... Gage venea si el pe-acasa cand isi amintea. Unde mai pui ca e greu sa ma cresc pe mine cu un salariu ca al meu, daramite si pe Maya!
Mi-am spalat in graba copila, si-am trimis-o in camera ei, iar mai tarziu ii voi tine din nou o predica din aceea plictisitoare despre ce sa faca si ce nu, iar ea imi va scoate limba, va spune ca vrea la mama, si va plange, nu dupa ce va alerga in camera ei, lovindu-ma cu tot ce putea in drumul sau. Deja ma saturasem de acea rutina pana peste cap! Dar tocmai cand ma pregateam s-o chem pe Maya la mine, sa-i spun ce am de spus, a aparut de nicaieri langa piciorul meu. Ma privea cu acei micuti ochisori de catelus nevinovat, si mi-a intins o bucatica de hartie pe care isi "exprimase artistic" (asa ii placea sa-i spuna desenatului, ma rog, mazgalitului) toate gandurile. Am despaturit bucatica de hartie, si un val de vinovatie m-a pocnit in cap cand am vazut micutul desen. Eram eu, tinand-o pe Maya in brate.
- Imi pale lau, nu mai fac! Atunci a izbucnit in lacrimi, lucru care, dupa parerea mea, eu ar fi trebuit sa-l fi facut. In schimb, am zambit larg. Imi placea cum Maya stalcea cuvintele, desi avea deja 4 ani. Si fix in acel moment am avut o revelatie. Oh, si cat era de adevarat! Maya e doar un bebe. Invata. Rastindu-ma la ea si pedepsind-o, nu o voi ajuta cu nimic. Am oftat, am luat-o in brate. Si, pur si simplu n-am putut sa nu zambesc cu cel mai larg zambet posibil. Nu mai am pe nimeni inafara de ea. Tata - 0, Mama - abia abia mai vorbea si ea cu mine, Gage - din an in pasti si el pe-acasa. Si, cam astea-s toate rudele pe care le am... Dupa ce am rugat-o sa nu mai faca din nou, Maya si cu mine ne-am asezat comod pe canapea, si-am dat drumul la tv. Ah, la fix! Serialul nostru preferat! Erau o gramada de desene dragute, dar, acesta le intrecea pe toate. Si cat Maya radea aproape la fiecare replica, eu m-am lasat prada amintirilor...
Ultimii 4 ani i-am petrecut langa Maya. N-am vazut, mirosit, auzit, simtit altceva decat Maya. Fiecare clipa a insemnat mereu o noua provocare alaturi de ea. Ma supar, imi trece. Si nimic nu ma doare mai tare decat s-o vad cum sufera. Da, copila mea sufera, pentru ca-si doreste o familie normala, una formata de o mama si de un tata. A, si, bineinteles, isi doreste si papusele din acelea multicolore si mult prea sofisticate, facute din naiba stie ce fel de plastic prelucrat de 10000 de ori, ca deh, si papusilor le trebuie incheieturi mobile. Si ma doare foarte tare ca nu o sa-i pot da ce-si doreste... Mama Mayey e de mult rupta de noi. Nu am mai vazut-o de cand mi-a tuflit bebelusul in brate si-a plecat pur si simplu, lasandu-ma cu ochii in soare. Cat despre papusele... Of, doamne, sunt ataat de scumpe, iar eu fiind sarac, de unde?
Cu un alt oftat, am luat-o pe Maya si-am dus-o in patutul ei. Si nu m-a lasat sa plec pana nu i-am spus o poveste! O poveste cu zane, printese, culori, finaluri fericite. Si fix cand am terminat, Maya m-a intrebat daca mama se va mai intoarce vreodata la noi. Am ramas blocat. Ce i-as putea spune? Pur si simplu nu gaseam un raspuns care sa n-o faca sa planga, asa ca am preferat sa-mi tin gura inchisa. Dar Maya a interpretat asta in felul ei, si-a inceput sa planga.
- Nu se mai intoarce... Acestea au fost soaptele ei, insotite de lacrimi fierbinti de dor. Doamne, ma simteam ca naiba! De ce mereu ii distrugeam univesul roz cu prostiile mele realiste de adult? Am sarutat-o pe frunte, am invelit-o, si m-am rugat la Dumnezu ca Mandy, mama ei, sa se intoarca inapoi. Nu mai vroiam sa o vad pe Maya suferind nicio clipa. Pur si simplu nu era corect! Dar am incercat sa uit pentru seara aceea macar, si m-am dus pe balcon. Uitandu-ma la luna, am inceput si eu sa plang. Ma aflam in imposibilitatea de a-mi creste copilul corespunzator mai departe...

Try some brain, sweetie!

Ma uitam la niste comentarii de-ale unei colege pe haifaivul alteia. Sincer, nu inteleg si nu cred ca voi intelege de unde vine toata aceasta rautate gratuita la adresa mea. Si credeti-ma, cam 99% din comentariile idioate faceau referire la mine. Si pt ce? Pt ca ei nu i-a iesit cu un tip si-a crezut ca din vina mea s-a intamplat asta. Se putea mai stupid? Nu, nu cred. Si da, Teodora, imi pare rau, dar la faza asta esti muuuult prea proasta. Rautatea excesiva pe care Teodora o promoveaza nu cred ca o sa se sfarseasca vreodata, si motivul cel mai intemeiat, cred eu, este prostia si invidia acestei persoane. Acum, cand o vad, cum se topeste de nervi cand trec pe langa ea, cum fierbe cand apar cu cate ceva nou la scoala, ce fata a facut cand l-am primit pe Jake (telefonu' meu :D), cum se uita cand schimb cateva vorbe cu Dragos, si cum reactioneaza la tot ce fac eu, ma gandesc ca asta e pura invidie completata de un numar redus de neuronei. Ea nu e proasta la invatatura, da', pur si simplu, in prezenta altora mai buni ca ea pe plan social, si-i pierde pe toti (neuronii), pana la ultimu'! Pacat, scumpo, pacat... Recunosc, a fost mai mult decat enervant sa o aud in fiecare minut al excursiei comentand ce fac, ma simteam de parca am o potaie puricoasa langa mine, care ma tot trage de pantaloni cat eu incerc sa-l schimb pe Trace de scutec. Si fiti sinceri, e greu sa schimbi o chitara de scutec cand te trage o potaie de pantalon! Dar ce pot spune, viata merge inainte, si oricum peste un an potaia puricoasa va ramane in urma. Si pun pariu ca anul viitor va fi si mai acida, si mai potaioasa, si mai puricoasa, va trage mai tare de cracul meu. Pe anul viitor, potaica! Pana atunci bucura-te de barfit cu celelate neamuri la fel de inteligente si invidioase. :)

"Bun venit la magazinul... Hana Montana! Eeeeh!"

Deci. azi toate erau bune si frumoase. Dimineata am avut proasta inspiratie sa merg la piscina. Fail, era superaglomerat. Dar totusi, am stat 2 ore si-am inotat pe langa copii mici, babe sictirite, si... oameni. Pur si simplu oameni. Dupa acest episod sangeros, am mers la Lefko. Si ca sa aveti si voi parte de o portie mica de ras (noi am ras de-am pocnit, si ne-am si batut cu parfumu' care scuipa, Lefko fiind victima, un scuipato-parfum ajungandu-i direeect in ochi :D) am sa va povestesc faza cu pixul vanata Denis. Proaspat cumparat de la Bamboo (magazinul cu prostii scumpe pt casa, nu clubul), Denis deja si-a dat duhul pe hartia cu portretul lui Kogeac si cartofii Hana Montana! Eeeeh! dupa ce a scris cam... 3 randuri? Pe fundal, incepea melodia de la Six Pence None The Richer, aia mai vechiuta, Kiss Me. Eu, nervoasa, am adoptat un zambet sadic generos, si-am spus caaalm: "Bun venit la magazinul P****a M**i" (scuzati limbajul :">). Imediat ce mi-am terminat portioara de injuraturi, tipa ajunsese la refren,si tocmai spusese: "So, Kiss Me!". Acum combinati ce am zis eu cu melodia, si veti obtine produsul. Si da, Lefko a ras de mine cam juma' de ora. Asta pana i-am dat cu scupiatorul in ochi. :>

Arbore genealogic

Deci, ca sa fie totul complet, am sa va pun si arborele genealogic al familiei. Trace e mijlocu': bebele mic cocolit de toti, very feşăn. Eu sunt ma'sa, Lefko e tataia, Clarisa stramatusa, siii... cam atat. Suntem o familie mica, dar fericita. ^^ Ah, si Trace a fost adoptat dupa un trecut sumbru, petrecut intr-un orfelinat. :-<

Omagiu lui Trace.

Bietu' meu Trace... Azi, cat imi cautam Conversi, ca o persoana egoista ce sunt, Trace a chelit in bratele lui Lefko, scapand astfel de Sol. Inutil, de altfel, dupa parerea lui. Acum micului Trace ii trebuie un Sol nou, si deja ii e rusine sa se mai arate fara el. Of, Trace, mama, nu ti-am zis de atatea ori ca iti trebuie si Sol-u'? Pana cand micul meu Trace isi va recupera mult iubitul par (defapt pana cineva va avea bunavointa, rabdarea si banii sa-i caute alt Sol), va sta ascuns si va plange pe langa picioarele mele si ale lui Lefko, mama vitrega. Of, Trace...

P.S. - Meet Trace! ^^ He is feşăn, just like I am! ^^

NU incercati asta acasa! Serios, chiar nu incercati!

Pana acum am vomat de 3 ori, si cred ca am sa mai vomit odata dupa ce termin de scris acest post. Motivul? Din lipsa de ocupatie am incercat sa mixez pepsi max cu lamaie adaugata de mine (asta pt ca la magazin nu mai era twist light lemon) cu musli. Si nu orice fel de musli, ci din aia cu miere. Rezultatul? Cred ca il puteti citi in prima parte a postului. Ingretosare placuta! ^^

Slow Motion

Ieri am fost la piscina. Si am invatat un lucru. Atunci cand sari iar si iar in piscina, si nici nu porti ochelari pt inot, iar ochii ii deschizi in apa proaspat clorinata, se produce efectul slow-motion. E interesant, fiecare om care trecea pe langa mine parca inota slow-motion, iar cand trecea de mine totul revenea la normal. Fascinata de acest fenomen, am observat cam... 10 min cum oamenii erau incetiniti de supradoza de clor din capul meu. Sincer, a fost foarte amuzant sa privesc cateva babe cum incercau sa inoate (zic incercau pt ca aproape cadeau la fund, si stropeau tot pe o raza de 10 m, iar apoi radeau ca vacile cand vad o alta vaca. specificare - nu stiu cum face o vaca cand vede o alta vaca, dar imi imaginez ca rage de parca ar rade in hohote.) iar cand ma apropiam eu totul se transforma in slow-motion super epic fail movie. Am fost fascinata de complexitatea mintii goale a femeii-catel, o tiganca blonda care abia inota, si facea multa galagie. In slow-motion totul parea de pe marte, asa ca am ras de una singura pe marginea piscinei, gandindu-ma ca poate, intr-o zi, copilul meu va sta acolo, razand ca prostu' de o baba, in timp ce clorul din capul lui va crea acelasi efect de slow-motion, si va intelege ca totusi lumea nu e atat de perfecta.