Maya

- Maya? Maya! Nu, nu manca! MAYA! NU! NU MANCA! May... Prea tarziu.
Recunosc, am ajuns prea tarziu. Maya deja inghitise porcaria aceea. In incercarea mea zadarnica de-ai explica Mayei ca nu tot ce scapa fratemeu Gage pe jos e de mancare, Maya a inceput sa faca "Cah", dand semne ca se pregatea sa evacueze pe covorul cel nou tot continutul stomacului ei. Furios de-a dreptu, am insfacat copila si-am dus-o la baie, unde a vomitat in liniste. De retinut: Pune-l pe Gage, data viitoare cand mai da pe-acasa, sa-si stranga de pe jos lucrurile tentante pentru Maya. Mai aveam putin si fierbeam, avusesem o zi groaznica la lucru, unde si-asa eram prost platit, dar nu-mi permiteam mai mult decat sa injur in gand, aveam nevoie de bani sa o cresc pe Maya. Ce noroc pe capul meu! Devenisem tata la 16 ani, tatal meu ma renegase cu un an inainte, mama nu prea mai tinea legatura cu mine, iar Gage... Gage venea si el pe-acasa cand isi amintea. Unde mai pui ca e greu sa ma cresc pe mine cu un salariu ca al meu, daramite si pe Maya!
Mi-am spalat in graba copila, si-am trimis-o in camera ei, iar mai tarziu ii voi tine din nou o predica din aceea plictisitoare despre ce sa faca si ce nu, iar ea imi va scoate limba, va spune ca vrea la mama, si va plange, nu dupa ce va alerga in camera ei, lovindu-ma cu tot ce putea in drumul sau. Deja ma saturasem de acea rutina pana peste cap! Dar tocmai cand ma pregateam s-o chem pe Maya la mine, sa-i spun ce am de spus, a aparut de nicaieri langa piciorul meu. Ma privea cu acei micuti ochisori de catelus nevinovat, si mi-a intins o bucatica de hartie pe care isi "exprimase artistic" (asa ii placea sa-i spuna desenatului, ma rog, mazgalitului) toate gandurile. Am despaturit bucatica de hartie, si un val de vinovatie m-a pocnit in cap cand am vazut micutul desen. Eram eu, tinand-o pe Maya in brate.
- Imi pale lau, nu mai fac! Atunci a izbucnit in lacrimi, lucru care, dupa parerea mea, eu ar fi trebuit sa-l fi facut. In schimb, am zambit larg. Imi placea cum Maya stalcea cuvintele, desi avea deja 4 ani. Si fix in acel moment am avut o revelatie. Oh, si cat era de adevarat! Maya e doar un bebe. Invata. Rastindu-ma la ea si pedepsind-o, nu o voi ajuta cu nimic. Am oftat, am luat-o in brate. Si, pur si simplu n-am putut sa nu zambesc cu cel mai larg zambet posibil. Nu mai am pe nimeni inafara de ea. Tata - 0, Mama - abia abia mai vorbea si ea cu mine, Gage - din an in pasti si el pe-acasa. Si, cam astea-s toate rudele pe care le am... Dupa ce am rugat-o sa nu mai faca din nou, Maya si cu mine ne-am asezat comod pe canapea, si-am dat drumul la tv. Ah, la fix! Serialul nostru preferat! Erau o gramada de desene dragute, dar, acesta le intrecea pe toate. Si cat Maya radea aproape la fiecare replica, eu m-am lasat prada amintirilor...
Ultimii 4 ani i-am petrecut langa Maya. N-am vazut, mirosit, auzit, simtit altceva decat Maya. Fiecare clipa a insemnat mereu o noua provocare alaturi de ea. Ma supar, imi trece. Si nimic nu ma doare mai tare decat s-o vad cum sufera. Da, copila mea sufera, pentru ca-si doreste o familie normala, una formata de o mama si de un tata. A, si, bineinteles, isi doreste si papusele din acelea multicolore si mult prea sofisticate, facute din naiba stie ce fel de plastic prelucrat de 10000 de ori, ca deh, si papusilor le trebuie incheieturi mobile. Si ma doare foarte tare ca nu o sa-i pot da ce-si doreste... Mama Mayey e de mult rupta de noi. Nu am mai vazut-o de cand mi-a tuflit bebelusul in brate si-a plecat pur si simplu, lasandu-ma cu ochii in soare. Cat despre papusele... Of, doamne, sunt ataat de scumpe, iar eu fiind sarac, de unde?
Cu un alt oftat, am luat-o pe Maya si-am dus-o in patutul ei. Si nu m-a lasat sa plec pana nu i-am spus o poveste! O poveste cu zane, printese, culori, finaluri fericite. Si fix cand am terminat, Maya m-a intrebat daca mama se va mai intoarce vreodata la noi. Am ramas blocat. Ce i-as putea spune? Pur si simplu nu gaseam un raspuns care sa n-o faca sa planga, asa ca am preferat sa-mi tin gura inchisa. Dar Maya a interpretat asta in felul ei, si-a inceput sa planga.
- Nu se mai intoarce... Acestea au fost soaptele ei, insotite de lacrimi fierbinti de dor. Doamne, ma simteam ca naiba! De ce mereu ii distrugeam univesul roz cu prostiile mele realiste de adult? Am sarutat-o pe frunte, am invelit-o, si m-am rugat la Dumnezu ca Mandy, mama ei, sa se intoarca inapoi. Nu mai vroiam sa o vad pe Maya suferind nicio clipa. Pur si simplu nu era corect! Dar am incercat sa uit pentru seara aceea macar, si m-am dus pe balcon. Uitandu-ma la luna, am inceput si eu sa plang. Ma aflam in imposibilitatea de a-mi creste copilul corespunzator mai departe...